Ce discutăm aici rămâne aici

Topica (< fr. topique, germ. topisch /II/ Topik): subiect al discursului definit ca„cel despre care se spune ceva”. (în retorica antică) studiul procedeelor și al mijloacelor de argumentare generale, comune pentru expunerea unei teme.

Termenul „topică”  are două accepțiuni.

Pe de o parte este o ramură a sintaxei sau a stilisticii care se ocupă cu studiul ordinii cuvintelor în sintagme, a părților de propoziție în propoziții și a propozițiilor în fraze. Pe de altă parte, topica desemnează însăși ordinea părților de propoziție, respectiv a propozițiilor. Când se vorbește despre topica unei anumite părți de propoziție sau a unui anumit tip de propoziție, aceasta înseamnă locul lor față de celelalte părți de propoziție, respectiv propoziții.

În funcție de limbă, topica poate fi mai mult sau mai puțin liberă. Topica liberă nu se supune vreunor reguli, vreunei restricții, fiind la latitudinea vorbitorului sau a scriitorului, schimbarea ei neavând ca urmare modificarea raporturilor sintactice, pe când cea fixă presupune reguli și restricții a căror încălcare duce la schimbarea raporturilor sintactice. Din alt punct de vedere, topica poate fi obiectivă (logică, directă) sau afectivă (subiectivă, inversă). Cea obiectivă urmează logica gândirii obișnuită într-o limbă dată, pe când cea afectivă scoate în relief anumite cuvinte sau grupuri de cuvinte prin schimbarea locului lor față de cel conform topicii obiective, pe lângă accentuarea lor mai puternică, din considerente pragmatice, fără ca regulile sintactice ale limbii să fie afectate.

 

 

Răspunde